Ințelepciunea Sinelui Superior mă fascinează de fiecare dată. Îmi place cum alege să vorbească fiecărui om pe limba lui, folosind imaginile potrivite, cuvintele care să-l atingă unde trebuie și uneori metafore deosebite. Comunică într-un fel simplu și clar. Însă întocmai ca în mesajele venite de la adevărații înțelepți, în cuvintele Sinelui Superior informația este stratificată – se revelează treptat, în funcție de nivelul de înțelegere, de deschidere și de evoluție sufletească al persoanei care îl primește. La intervale diferite de timp, aceleiași persoane i se vor dezvălui noi înțelesuri și noi conștientizări își vor face loc în mintea și în viața ei.
Povestea care urmează descrie un aspect al călătoriei sufletelor, care se desprind din Sursă, pentru a cunoaște și altceva decât Lumina – printr-o experiență întrupată -, pentru a se întoarce apoi înapoi la Sursă și a integra ce au experimentat, pentru a se odihni și a o lua de la capăt mai târziu. E o metaforă despre darurile pe care fiecare suflet și le ia cu el pentru a le descoperi și a se bucura de ele în fiecare viață. Darurile strânse ca într-un pachețel ascuns în interior, vor aștepta să fie despachetate oricând va dori sufletul să o facă. Întocmai cum cadourile aduc bucurie copiilor de Crăciun, aceste daruri aduc bucurie oricui alege să și le despacheteze. Iar bucuria este un combustibil, o motivație și o recompensă în același timp celui care vine să trăiască o viață pe Pământ.
Sesiunea a avut loc în iulie 2017, iar personajul l-am redenumit Felicia.
În Sursă
A: – Și ce vezi în jur?
F: – Deocamdată doar lumină, pentru că sunt într-un soare de lumină.
A: – Și soarele acesta se plimbă prin niște locuri? Prin lumi pe care le vede el? (Tăcere)
F: – Nu pot să-mi dau seama dacă se plimbă. Doar l-am văzut cum s-a ivit prima dată și am putut să mă așez în el.
A: – Și ce simți când stai în soare?
F: – E locul meu de iubire, de căldură, de relaxare. De pace. Ca și cum și eu m-aș contopi cu el. Și aș deveni mai luminoasă, sau din ce e făcut soarele.
A: – Și ai sentimentul că ești singură acolo, sau mai sunt și alții?
F: – (Tăcere) Prima senzație a fost că sunt singură. Nu îmi dau seama mai departe.
A: – Păi încearcă să observi acum dacă ai senzația că mai sunt și alții, sau percepi că ești numai tu. (Tăcere) Ce impresie ai?
F: – Că e strălucitor, că e lumina caldă, că e liniștitor. Nu mi-e clar dacă mai este cineva.
A: – Ai putea să stai mult timp aici?
F: – Îmi vine să spun că aici am stat dintotdeauna.
A: – E așa de bine acolo?
F: – Nu știu neapărat dacă e bine sau rău. Se pare că e starea mea naturală. Că e… că așa e normal.
A: – Asta e starea ta naturală, acolo în lumina aceasta?
F: – Da, e starea în care mă simt bine, în lumina aceasta.
A: – De ce ți-e așa de bine în lumina aceasta?
F: – (Puțin încurcată) E ca și cum e singura… sursă. Ca și cum nimic altceva nu ar fi.
A: – Ca și cum n-ar exista nimic în afară de asta?
F: – Ca și cum totul există prin lumina asta și ca și cum nimic în rest n-ar exista fără lumina aceasta.
A: – Și tu ai putea exista în afara ei?
F: – Ah, nu!
A: – N-ai putea exista în alt loc în afara acestei lumini?
F: – Hmm… (Încurcată din nou) Posibil. Posibil că aș putea exista. Dar aici mă simt bine.
CUM PLECI DIN SURSĂ
A: – Și dacă-i așa de bine, te-ar putea face ceva să pleci de acolo?
F: – Doar să iau cu mine… lumina de acolo.
A: – Adică ai putea pleca de acolo doar dacă ai lua lumina cu tine?
F: – Da.
A: – Și cum ai putea-o lua?
F: – Ah… Nu știu… imaginându-mi că am și eu o sferă de lumină în jurul meu, așa cum este soarele în care sunt. Ca și cum și eu îmi fac un soare în jurul meu, sau devin eu însămi un soare… și mai… mic, să zic. Și pot să plec de acolo. Fiind și eu un soare, ca cel mare. Așa aș putea pleca.
A: – Și dacă ar fi să pleci, cum s-ar întâmpla asta? Pe unde ai pleca?
F: – (Tăcere) Nu am un răspuns logic. Aș spune că doar prin mine aș pleca. Nu văd vreo ușă sau vreun geam deschis. Ca și cum… singurul răspuns care îmi vine este că prin mine aș pleca. Dar nu îmi e clar cum.
A: – Și dacă te-ntreb… ai mai făcut asta înainte? ce-ți vine să-mi spui?
F: – Cred că da. De multe ori. Nu-mi este străin, nu mi se pare ciudat.
A: – Și dacă aici e așa de bine, când pleci de ce pleci? Ce te face să pleci din când în când?
F: – Probabil ca să duc lumină? Am spus că iau lumina cu mine. Poate ca să duc lumina cu mine? Poate undeva e nevoie de lumină? Undeva… nu văd unde.
A: – Și-ți alegi tu unde pleci?
F: – Hmmm… nu cred.
A: – Dar cum se-ntâmplă când pleci? (Tăcere prelungă) Stai tu pur și simplu acolo în soarele de lumină și când vine momentul să pleci ce se întâmplă?
F: – Nu e nici o procedură. Nici o pregătire. Plec și se întâmplă pur și simplu. Nu…
A: – E de fiecare dată la fel?
F: – S-ar putea să nu am acces la informația aceasta. Nu îmi dau seama. Nu-mi dau seama nici cum primesc, nici când trebuie să plec, nici cum… Ci, pur și simplu simt că asta e nevoie undeva să fac și… nici nu există plecare. Mi se pare că nici nu e plecarea asta pe care o știm, de felul… hai să-mi pregătesc să-mi iau haine. Ci… pur și simplu ajung unde e nevoie! Și nu-mi e clar pe unde, pe ce ușă, pe ce rază a soarelui o iau… Ajung prin mine! Ca și cum e o cădere în mine, o… plonjare, o… nu știu ce cuvinte să folosesc.
LUMINA INTERIOARĂ ÎN TIMPUL EXPERIENȚEI ÎNTRUPATE
A: – Și când se întâmplă căderea asta în tine, unde ajugi după aceea?
F: – Primul lucru pe care îl văd este tot lumină. Dar e posibil să fie alt fel de lumină.
A: – În ce fel e diferită de lumina din care ai plecat?
F: – Este ca zorii zilei. Adică mai… ca dimineața. Este ca… așa, mai albăstrie mai…
A: – E o lumină mai slabă?
F: – Nu neapărat. E ca lumina unei dimineți.
A: – Și acolo ai tot o formă de lumină?
F: – Da, e tot o formă de lumină.
A: – Și acolo faci altceva sau ce se întâmplă? Ce faci în locul în care ajungi?
F: – Îmi pare a fi că descopăr, că poate cunosc și altfel de lumină.
A: – Lumina asta ca zorii zilei e tot așa, ca un soare?
F: – Nu, este împrăștiată peste tot. E împrăștiată și nu cred că văzută. Adică… unde eram în soare era foarte vizibilă lumina și se simțea. Era ca și cum respiri, ești lumină. Aici, unde am ajuns la un moment dat, este o lumină împrăștiată și ca ceața, dar nu așa… nu încețoșată neapărat, ci difuză.
A: – Și tu ai zis că te duci în locurile acestea luând lumina din soare cu tine.
F: – Da , așa îmi pare.
A: – Și când ajungi în locul acesta cu lumina așa difuză, albăstruie, lumina ta e tot ca în soare? Sau se schimbă?
F: – Mmm… Nu cred că se schimbă, nu. E aceeași lumină pe care o aveam și în soare. Nu are CE să se schimbe. Poate doar nu mai este atât de intensă, nu o mai percep la fel de ușor, pentru că lumina de aici e… poate uneori ce-i aici (nu știu unde) îți stinge un pic lumina pe care ai luat-o cu tine din soare. Ca și cum… temporar se stinge, dar e tot acolo.
A: – Adică devine mai slabă puțin lumina?
F: – Da, da. Uneori se poate stinge.
A: – Poate să se stingă de tot?
F: – Ah, nu, nu, nu cred.
A: – Doar se mai micșorează.
F: – Dar oricum e acolo.
A: – Nu are cum să dispară.
F: – Nu, nu.
A: – Și ai zis că te duci în locuri de felul acesta pentru că e nevoie de lumina ta acolo?
F: – Da, pentru că acolo… aici unde mă duc, lumina nu e așa de puternică și ar ajuta dacă ar veni lumină din soare. E posibil să fie și alții care aduc… Dar nu-i văd sau nu mi-e clar.
A: – Și lumina ta în locurile acestea ce face?
F: – Crește. Nu știu cum, dar poate să crească. Lumina din soare, pe care am adus-o cu mine, crește. Și ajută și lumina cealaltă din jur, mai slabă, sau mai împrăștiată,… o ajută să strălucească și ea mai tare!
A: – Și care-i rostul lucrul acestuia? La ce ajută dacă lumina aceasta mai difuză devine mai strălucitoare?
A: – Povestește-mi ce vezi. (Tăcere) Încearcă, așa cum poți.
F: – Mmm… E mai degrabă cum se simte când… vii de undeva, ca o altfel de lumină. Se simte bucurie, ca și cum e… ca și cum vii într-un loc nou și aștepți să vezi ce o să găsești, ce o să creezi.
A: – Și ai venit ca o lumină într-un loc nou? (Da) Un loc nou în care n-ai mai fost, asta vrei să spui?
F: – Da, diferit de cel din care am venit.
A: – Și locul acesta nou cum e?
F: – Atunci când vin e cu multă bucurie și curiozitate.
A: – Și când vii rămâi în forma asta de lumină sau îți schimbi forma?
F: – Mă simt bine așa, în lumină, când vin. Posibil să fie altă formă când vin, dar simt că mi-e bine în lumină.
DESPACHETATUL PACHEȚELULUI DIN INTERIOR
A: – Și în locul acesta în care ai venit cu bucurie ce faci?
F: – Mă despachetez! (Zâmbind) Ca și cum am fost un pachețel și… descopăr ce e înăuntru! Desfac pachețelul și descopăr ce înăuntru.
A: – Pleci așa, cu câte un pachețel înăuntru, de fiecare dată? Sau doar în anumite locuri?
F: – Nu știu. E pachețelul meu. E unul singur. Posibil uneori să-l despachetez de mai multe ori, dar el să fie același. Dar nu-mi e clar de ce-l despachetez de mai multe ori… Doar pentru că e frumos să-l despachezezi și să vezi ce e înăuntru. Chiar dacă e același lucru.
A: – Și ce conține pachețelul acesta?
F: – Hmm… Parcă ar fi niște bijuterii. Sau nu știu dacă bijuterii, dar ceva care strălucește, care mă face și pe mine să mă bucur.
A: – Și ai zis că îți place să despachetezi uneori de mai multe ori, chiar dacă e același conținut?
F: – Da! Doar pentru că e frumoasă despachetarea!
A: – E frumos să descoperi ce e în pachet?
F: – Da, deși știu poate ce e înăuntru, sunt frumoase etapele despachetării. Desfăcutul în sine e frumos.
A: – Și reușești întotdeauna să despachetezi tot?
F: – Hmm… (Pe gânduri.) Uneori mă mai încurc. Uneori mai uit. Uneori mai uit să mă mai despachetez.
A: – Ah! Uneori nici nu despachetezi deloc?
F: – Da. Uneori uit să mai despachetez. (Cumva cu tristețe) Pe mine. Pentru că nu mi-e clar dacă am un pachețel separat, sau dacă EU SUNT PACHEȚELUL care mă despachetez. Și uneori mai uit să o fac.
A: – Și dacă nu uiți, reușești să despachetezi tot?
F: – Da!
A: – Deci dacă nu uiți, atunci e clar că o să despachetezi tot până la urmă…?
F: – Da-da! Și când începi e… odată ce ai început, devine mai ușor!
A: – Deci toată treaba e să-ți aduci aminte că ai ceva de despachetat.
F: – Exact.
A: – Și dacă o să știi că ai ceva de despachetat, o să știi și cum se despachetează?
F: – … Nu cred că este o singură variantă de despachetare! Sunt mai multe variante! Și este frumos când ajungi la același lucru prin despachetări diferite! Uneori mai repede, mai deșirat. Alteori mai încet, mai blând, cu mai multă răbdare. Important este să despachetezi și să descoperi mai multe feluri de a o face.
A: – Deci este mai mult despre despachetat și despre felul în care o faci, decât despre ce o să descoperi înăuntru.
F: – Exact. Poate că Da, pentru că tu oricum știi ce-i acolo. Pentru că oricum când vii știi cine ești.
A: – Și ai zis că uneori nu-ți dai seama că ai ceva de despachetat.
F: – Da, pentru că uneori uiți.
A: – Dar ce te face să uiți?
F: – Păi uiți că ai venit tu ca un pachețel pe care trebuie să-l desfaci, pentru că nu te uiți, nu te vezi, atunci când ești pachețelul. Și dacă nu te uiți la tine, și te uiți doar… mă gândesc că tu știi că trebuie să găsești ceva. Adică vii cu ideea că trebuie să găsești ceva. Dar uiți unde… uiți ce să despachetezi, unde să cauți, și ai impresia că trebuie să cauți în alte părți decât acolo un… uiți că tu ești pachețelul! Sau aici nu-mi e foarte clar dacă am un pachet separat sau sunt chiar eu pachețelul. Cert e că nu-l vezi pentru că te uiți în altă parte.
A: – Și e ceva care te-ar putea face să-ți aduci aminte că ai ceva de despachetat sau că ești chiar tu de despachetat?
F: – Nici măcar nu e nevoie. Uneori sunt momente în care nu despachetezi. Și nu e o regulă să… să faci asta obligatoriu.
A: – Nu e obligatoriu să te despachetezi?
F: – Poți să și rămâi așa… împachetat.
A: – Deci poți să faci oricum: ori să rămâi împachetat, ori să despachetezi? (Da) Pe de altă parte ai spus că ce e drăguț e despachetatul în sine. (Da)
F: – Da. Atunci când despachetezi ai bucurie la fiecare despachetare. Atunci primești Bucuria! Când nu despachetezi și nu te concentrezi pe asta, nu primești bucuria aceea. Dar nu e în sine o obligație de a face asta.
A: – Pur și simplu, dacă o faci ai bucurie, dacă nu, nu.
F: – Exact. Rămâi un pachețel – sau ce-i acolo – pe care oricum poți să-l despachetezi altcândva. Sau poți să stai așa. Nu e nici o obligație de nicăieri.
A: – Dar când te pornești într-un astfel de loc ca un pachețel, planul este să te despachetezi sau… nu? (Tăcere) Deci te pornești de unde ai plecat așa, sub formă de pachețel împachetat cu tot felul de lucruri… Și dacă te-ai împachetat, de ce te-ai mai împachetat… și te-ai dus?… ca să faci CE?
F: – Ca să descoperi ce-i acolo, în pachețel. Ceva ce oricum știam că este. Dar faptul că redescopăr e bucuria de a găsi din nou și din nou același lucru.
A: – Dar dacă nu-ți aduci aminte s-o faci e în regulă.
F: – Da. E în regulă nu e nici o problemă. Nu e nici o pierdere, pentru că oricum le am acolo, tot ce era în pachețel.
A: – Dacă ar fi să zicem așa, singura pierdere e că n-ai mai experimentat bucuria descoperirii.
F: – Da, exact.
A: – Am înțeles. Și durează mult timp o astfel de… să zicem, de expediție?
F: – Despachetarea?
A: – Păi tu te duci într-un loc ca să te despachetezi. Și dacă nu te-ai despachetat, stai acolo așa, la nesfârșit, nedespachetat?
F: – Nu cred. Mă gândesc că există și varianta DA, să rămâi, dar să rămâi pierdut așa, dar poți să alegi să te întorci, să revii.
A: – Mă gândesc că dacă nu trăiești bucuria descoperirii ar putea fi plictisitor sau trist.
F: – Da, dar poți să te întorci oricând și să alegi să… Deci te întorci oricum când îți vine ție bine, și… când simți nevoia te întorci oricum. Și poți să pleci din nou.
A: – După o vreme o iei de la capăt.
F: – Exact. Exact.
RĂSPUNSURI DE LA SINELE SUPERIOR
A : – La început i-ai arătat imaginea cu soarele de lumină, în care stătea și era parte din el. De ce i-ai arătat imaginea aceasta?
SS: – Ca să înțeleagă că acolo este Sursa, că acolo se întoarce.
A : – De ce avea nevoie de această experiență?
SS: – Ca să iubească lumina mai mult.
A : – Nu o iubește? Sau ce face ea în viața aceasta, care nu e așa cum ai vrea tu, în legătură cu lumina?
SS: – Nu ar fi putut să vadă lumina dacă nu ar fi experimentat și altceva… și lipsa luminii.
A : – Și ce legătură are asta cu viața ei prezentă?
SS: – Poate a uitat să își vadă lumina.
A : – Dar de multe ori ea îmi povestea cum iese din corp și se duce în tot felul de lumi magice. Are asta legătură cu lumina, cu sursa, pe care i-ai arătat-o?
SS: – Da, are. A uitat să treacă prin… Vroia să se ducă direct și dintr-o dată.
A : – Cum adică?
SS: – Să se ducă direct înapoi în Sursă.
A : – Și? Nu poate să facă asta?
SS: – Poate, dar… poate, dar nu mai trăiește ce are de trăit aici. Și îi lipsesc niște trăiri.
Am întâlnit mai ales persoane tinere care tânjesc să se întoarcă într-un loc pe care îl numesc Acasă și pe care nu-l găsesc nicăieri pe Pământ. Acel „acasă” pe care îl caută e Sursa. Însă întoarcerea în Sursă este incompatibilă cu continuarea experienței și îndeplinirea misiunii pentru care au venit aici în primul rând. Întoarcerea în Sursă este posibilă după încheierea misiunii și în anumite condiții. Altfel ar fi egală cu sinuciderea, in orice formă s-ar întâmpla ea (o sinucidere evidentă, un cancer, leucemie, sau un accident rutier neasteptat, etc.).
Există însă o cale de a te descurca cu dorul de „Acasă” – aceea este acceptarea experienței și conectarea cu Sursa pe tot parcursul acesteia. Păstrarea unei conexiuni puternice alină dorul, dar în același timp oferă călăuzire și susținere în îndeplinirea misiunii. Iar îndeplinirea misiunii ne face fericiți și… împliniți, cu sentimentul că avem sens pe lumea aceasta.
A : – Deci dacă pleacă înapoi în Sursă nu mai trăiește ce a venit să trăiască aici. (Da) Dar în același timp spunea că de acolo când pleacă își ia lumina cu ea, o părticică din soarele acela pleacă cu ea.
SS: – Da. Nimeni nu pleacă fără o părticică de lumină. Toți facem asta. Doar că poți să-ți bați joc de ea, să o ascunzi sau să o lași să strălucească.
A : – Și în cazul Feliciei cum stă treaba?
SS: – Doar a uitat.
A : – A uitat că lumina e și în ea?
SS: – Da.
A : – Și povestea că atunci când pleacă e ca un pachețel pe care se duce să-l despacheteze în feluri diferite. E aceeași situație și în viața prezentă a Feliciei? E și Felicia un pachețel dintr-acesta care a venit să se despacheteze? (Da) Și cum stă? A despachetat ceva până acum.
SS: – Da, a despachetat. Se descurcă bine. Și nici nu e vreun concurs, sau vreo grabă. Doar să aibă trăirea că a despachetat cât a fost… cât a simțit ea că e complet.
A : – Și când despachetezi complet ce se întâmplă?
SS: – E… e ca și cum EȘTI TOT. Nu mai ai nici un ambalaj, nici o foiță, nici o fundă, nici o capsă. Nimic. E ca și cum… ești dez-golit, dar ești Totul.
A : – Și povestea că în pachețelul acesta sunt tot felul de nestemate. În pachețelul ei ce fel de nestemate sunt?
SS: – Fiecare își privește pachețelul așa cum vrea. Sunt alții care nu… care nu și le iubesc, care nu le privesc, care nu știu că acolo au ceva. Iar ea le privește cu ochii ei, prin tot ce a experimentat până acum.
A : – Și de ce ai vrut să vadă imaginea aceasta cu pachețelele care se despachetează?
SS: – Pentru că înțelege foarte ușor prin simboluri, prin imagini.
A : – Și de ce era important să știe lucrurile acestea? Cu ce o ajută pe ea în viața ei prezentă?
SS: – Pentru că a venit cu impresia că EA NU E NIMIC. Și de fapt… dacă s-ar uitat în pachețel, ar vedea că are totul.
A : – Ea se întreba ce daruri sunt darurile ei, calitățile ei pe care a venit să le trăiască în viața asta? Calitățile acestea sunt nestematele din pachețelul ei?
SS: – Da, sunt și în pachețel, dar sunt și… daruri primite. Sunt cele care îi aduc ei bucurie când scrie ceva, când se joacă… [Și de aici discuția a trecut într-o notă mai personală.]
Sunt unii care, atunci când încep descoperirile în zona spiritualității, dând mai întâi de informațiile despre karma, încep să caute motive pentru care viața lor nu funcționează așa cum și-ar dori. Motive pentru care nu primesc, nu li se întâmplă, e greu. Dar și alte motive nenumărate care desputernicesc, ajungând curând într-o postură de victimă a sorții și a (nenorocitei de) karma.
Însă viața pe Pământ a fost menită să fie experiența unui Paradis, plină de bucurie și alte senzații fizice nemaiîntâlnite prin alte locuri, în care toți „excursioniștii” vin echipați cu tot ce au nevoie pentru a se bucura de călătorie. Jocul e ca un fel de căutare de comori, numai că aceste comori sunt daruile personale ascunse în interiorul fiecăruia. Descoperindu-le și experimentându-le trăim bucurie și exprimăm în lumea aceasta Cine Suntem.
Spor la joacă!
P.S. Dacă ți s-a părut interesantă această informație și vrei să-ți deslușești propria poveste printr-o sesiune de hipnoză QHHT poți să ne scrii aici.