În luna mai 2021 colega și prietena mea, Violeta Stoica (www.qhht.ro), m-a invitat să povestim despre pasiunea noastră comună – hipnoza cuantică QHHT și la ce te ajută ea. Cu toate că am încercat să fiu cât mai scurtă, îmi dau seama că nu mă pot opri din a împărtăși din impresionantele cazuri cu care m-am întâlnit în practică. Sper să vă captiveze lucrurile despre care discutăm aici și să rămâneți până la final.

Am pornit discuția de la CE ESTE și CUM se desfășoară o sesiune. Am discutat apoi despre ce poți rezolva printr-o astfel de experiență – în plan fizic, emoțional, relațional.

  • Simptome fizice: cum ar fi durerile (dureri fizice, foarte reale, fără explicație medicală uneori), afecțiuni fizice, semne de pe corp, alergii și intoleranțe diverse, dependențe.
  • Simptome emoționale: cele mai frecvente sunt fricile și fobiile (frica de moarte, frica de a conduce, frica de întuneric, frica de apă, frica de spații înguste, frica de a naște, frica de a face copii, frica de bărbați, etc.), mergând până la anxietăți cu cauze necunoscute.
  • Simptome mentale: blocaje pe care oamenii realizează că le au, dar nu se pot elibera de ele doar prin voință sau alte tehnici încercate.
  • Provocări relaționale: prin hipnoză putem afla cauzele ascunse în spatele tensiunilor/conflictelor/neînțelegerilor dintre membrii familiei, de ce unele persoane nu își găsesc soț, altele nu pot rămâne fidele, de ce unele se feresc de angajament în relație, de ce unele persoane sunt obsedate de altele și nu le dau drumul, de ce apar gelozii exagerate, de ce unele mame nu își acceptă copiii, de ce unii membri ai familiei suferă orice le-ai face, etc. Relațiile apropiate au un moment la care au început, un T0, care nu este (cum am crede inițial) întâlnirea din viața aceasta, ci prima întâlnire dintr-un lung șir de vieți. Iar pe parcursul acestor vieți personajele au adunat o lungă istorie de experiențe împărtășite, unele mai fericite, altele mai triste. Din experiențele trecute pot veni apăsați de neiertare, cu lecții neînvățate, cu supărări, plini de furie, și multe altele. Iar acestea se pot reflecta în viața prezentă, făcând-o să pară o scenetă cu reacții disproporționate față de evenimentele prezente. Hipnoza aduce claritate, conștientizări valoroase, vindecare, iertare și pune lucrurile într-o perspectivă nouă. Din această nouă perspectivă persoana poate evolua mai ușor către relații mai armonioase.

Sunt încă multe alte situații pentru care ați putea apela la hipnoză.

Despre sesiunile-surogat pe care le facem fiecare și împreună mai găsiți câteva idei spre finalul acestei discuții. Și n-am uitat-o pe Dolores Cannon și cartea pe care am tradus-o și pe care o găsiți și pe site pentru a o comanda și a vă bucura de lectură. Titlul original este THE SEARCH FOR HIDDEN SACRED KNOWLEDGE, iar titlul în limba română este CUNOAȘTERE SACRĂ STRĂVECHE.

Ar mai fi multe de împărtășit, însă timpul pentru o astfel de discuție este limitat. Vă invit însă să ne scrieți aici și să ne spuneți ce-ați mai dori să aflați prin astfel de video-povestiri-împărtășiri, ca să revenim cu și mai multe detalii.

Dacă doriți să vizionați și primul interviu cu Violeta despre povestea mea și cum am ajuns să practic QHHT, accesați această pagină și veți găsi video-ul la final. Vă mulțumim că ne urmăriți!