Probabil anul 2022 a fost cel în care tot mai multe persoane mi-au scris sau au venit la sesiune și mi-au spus că nu se simt că sunt „de aici”. Că le e dor de Acasă. Că sunt ca un extraterestru aterizat într-o lume străină și ostilă lor. Că simt că au fost forțați să vină pe Pământ și că abia așteaptă să se întoarcă Acasă. Că ar vrea să știe ce trebuie să facă pentru a se asigura că, atunci când viața lor se va termina, se vor întoarce acolo.
Deși sunt destul de mulți care simt așa, pentru foarte puțini se confirmă ipoteza că „au fost trimiși cu forța”. Sinele Superior ne amintește frecvent că nu suntem victime în acest joc al reîncarnării, ci că noi alegem să experimentăm. Și pe noi ne intrigă experiența pământeană, cu toate particularitățile ei. Iar uneori, ca spirit, ne dorim să experimentăm tot felul de „ciudățenii”.
Nici în acest caz nu s-a confirmat ipoteza întrupării forțate pe Pământ. Dar transcriu această poveste pentru că e cu totul deosebită și mie mi-a expandat înțelegerea asupra formelor de existență și conștiință.
Contextul
Mă pregăteam să închei sesiunea cu această femeie – să-i spunem Laura. Motivul pentru care ne întâlnisem ținea mai mult de iubire și de sentimentele ei (neîmpărtășite în plan 3D, dar explozive în plan astral) față de un bărbat, despre care ea era convinsă că e sufletul ei geamăn. A accesat în transă povestea unor țărani simpli, pe care am procesat-o în prima parte a discuției cu Sinele Superior. Lucrurile păreau clare și suficiente pentru această sesiune.
Mai rămăseseră câteva întrebări din lista ei, care nu primiseră răspuns. Câteva erau despre corpul fizic și vroia să știe de ce are unele dezechilibre fizice. Și mai era subiectul abundenței – simțea că depinde financiar de soț. Nu îi lipsea nimic, dar ținând cont de faptul că relația lor părea să atârne de un fir, nu se simțea confortabilă în situația aceasta. Ceea ce fusese comod până atunci, nu mai era la fel. Vroia să știe dacă e vreun blocaj la nivel personal, care o împiedică să facă banii ei, mai mulți decât îi făcea atunci.
Așa că am decis să cer Sinelui Superior o scanare a corpului, știind că de la dezechilibrele fizice putem rezolva mai multe dintr-un foc. Însă rapid lucrurile au luat o turnură diferită și am ajuns la aspectul ei extraterestru, care nu-și accepta corpul omenesc și toate consecințele care decurgeau din asta.
Scanarea corpului și implantul extraterestru
A : – Și-o să te rog acum, dacă vrei, să faci o scanare a corpului, ca să vezi dacă mai există ceva care nu e așa cum ar trebui să fie în corpul ei. Vrei să faci asta?
SS: – Da.
A : – Și vrei să începi de la cap sau de la picioare?
SS: – De la cap.
A : – De la cap, bun. Te rog să începi scanarea și să îmi spui dacă e ceva cum NU ar trebui să fie, și pe unde.
SS: – Implant pe ochiul al treilea.
A : – Ce fel de implant este?
SS: – Extraterestru.
A : – A fost pus cu acceptul ei?
SS: – Posibil.
A : – [???] Și ce face implantul acesta?
Sinele Superior nu răspunde în termeni șovăielnici. EL ȘTIE, nu presupune. Când apare un posibil/poate mă face atentă. Ori e o interferență a minții, ori e altfel de interferență, și trebuie să investighez mai mult. Dar am decis să o iau prin împrejmuire, încercând să nu ridic suspiciuni, ci în mod firesc să obțin mai multe informații. Uneori e posibil ca mintea să intervină și să altereze răspunsul Sinelui Superior, când apare o infromație surprinzătoare, care o neliniștește sau nu-i convine. Practic, mintea nu acceptă răspunsul real și acoperă cu un posibil.
SS: – O controlează.
A : – O controlează? În ce fel o controlează?
SS: – Nu este ceea ce trebuie să fie.
A : – Și, implantul acesta….este momentul să-l scoți?
SS: – Mhm…
A : – Vrei să faci asta?
SS: – Mhm…
A : – Te rog. (După o scurtă pauză) A ieșit? A ieșit tot?
SS: – Mhm… da.
A : – Este nevoie să pui ceva în locul acela?
SS: – Locul este umplut cu energie.
Contractul pentru propria evoluție
A : – Minunat. Implantul acesta avea legătură cu ființe extraterestre?
SS: – Cu vieți extraterestre ale ei.
A : – Dar acum nu mai are nevoie de așa ceva?
SS: – Nu.
A : – Există contracte în legătură cu acest implant pe care l-a avut la ochiul al treilea?
SS: – Da.
A : – Ce fel de contracte?
SS: – Cu ființe extraterestre. Ele o voiau supusă. Să o controleze, să facă ce vor ele.
A : – Și ea de ce a intrat într-un contract cu aceste ființe?
SS: – Ei erau superiori ei. Ea avea o misiune pe Pământ, să aducă infomații, poate, extratereștrilor. Ea… nu știu… dar era supusă. Ei erau mari, sub o formă non-umanoidă, și ea era subalterna lor, și ea culegea informații despre Pământ.
A : – Ea era din aceeași rasă cu ei?
SS: – Da, a fost. Dar arăta diferit. Ea era mai mică și ea trebuia să se supună, pentru că avea ceva de îndeplinit, ca un fel de… [ca] să ajungă la un rang superior în misiunea ei pe planeta aceea. Era ceva ce toți făceau, pentru a accede la o formă superioară de viețuire pe acea planetă, în care era o formă liberă. Era… trecea printr-o formă de sclavie a acestor forme superioare de energie, cărora ea trebuia sa li se supună pentru a-și recâștiga libertatea.
A : – Deci s-a înscris în acest contract pentru a-și redobândi libertatea.
SS: – Era ceva ce toți locuitorii acestei planete… era ca un stadiu de larvă, de trecere, de evoluție spre o formă superioară de Lumină… de creștere de la o formă la alta, de trecere. Sunt tot felul de faze, mai multe faze… nu știu.
A : – În momentul de față ea și-a îndeplinit stagiul acesta?
SS: – Da, asta a fost în trecut. Ea este liberă. A rămas cu un implant de la o viață anterioară pe această planetă.
A : – Deci contractul nu mai e valabil, pentru că s-a terminat ce avea de făcut.
Existența paralelă – aici sunt doar o parte mică din mine
SS: – Da, dar simt cumva această viață [ca fiind] paralelă cu viața pe care o am aici. Chiar într-o formă superioară acolo. Ca o formă liberă într-o dimensiune… altă formă de viețuire superioară.
A : – Și atunci am putea spune că acest contract și acest implant erau niște rămășițe?
SS: – Da. E cumva o misiune îndeplinită.
A : – Atunci, dacă implantul a fost scos, poți să faci și ca rămășițele acestui contract să fie îndepărtate și orice obligație să fie clar încheiată? Să se consemneze unde trebuie să se consemneze, și mai ales în interiorul ei că și-a îndeplinit obligația aceasta contractuală?
SS: – OK, eu sunt… Eu simt că eu, în această viață, sunt doar o formă a acelei vieți. Doar [că] aici sunt o ca o hologramă. EU sunt altceva, superior, care aici sunt doar o înfăptuire venită cu un scop pe lângă, pentru că am altă viață în altă parte, care e mai importantă. Și aici sunt doar o mică parte din mine.
A : – Și PENTRU CE această mică parte din tine a venit aici? Care-i misiunea acestei părți?
SS: – Vin pentru a experimenta iubirea în corpul acestei femei, și în viețile ei anterioare, pentru a lua energia, experiența din toate viețile ei și a-i informa, pentru a completa stagiul.
Un mic splinter
A : – Stagiul în care te afli acum?
SS: – Stagiul superior în care era ea ca larvă. În stadiul de creștere, în forma următoare de creștere, avea nevoie de această misiune pe Pământ. Dar aceste misiuni sunt în mai mulți oameni și eu sunt doar o manifestare, o mică parte din întreg. Un mic „splinter” în tot acest… de tot ce avea nevoie.
Splinter vine din engleză, dar și dintr-un film de groază SF. Înseamnă așchie, un fragment foarte mic, rupt pe lungime, ascuțit, de obicei desprins dintr-o bucat de lemn sau metal.
A : – Și de-acum înainte… ce vreau să te întreb… Aceste senzații pe care le are în corp îi sunt necesare?
Corpul ei începuse să tremure sau să vibreze. Nu îmi dădeam bine seama dacă e una sau alta. Era vară la Solstițiu și era deja foarte cald afară, deci nu putea fi de la frig, pentru că nu era frig în încăpere. Aceste mișcări ale corpului mai apăruseră și mai devreme în timpul discuției cu Sinele Superior, dar au fost de scurtă durată și finuțe. Uneori e doar circulația amplificată a energiei prin corp care face asta.
Femeia era obișnuită de la alte terapii cu manifestările katarhice ale corpului și se vedea că nu se teme de ce se întâmplă cu corpul ei. Nici eu nu simțeam teamă. Cu toate acestea, în punctul acesta corpul tremura/vibra bine, făcând corpul să tresare, mai ales în zona trunchiului, uneori aproape săltând trupul de pe pat chiar și cu 1-2 cm. Am zis să întreb Sinele Superior ce se întâmplă, pentru că deja îi afecta abilitatea de exprimare. Cuvintele îi ieșeau bruiate de vibrațiile corpului. Era și impresionant de privit.
SS: – Ele sunt din altă lume. Ea este o formă umană neadaptată.
A : – Și ca să fie mai adaptată, e ceva ce se poate face?
SS: – Ea nu este de aici.
A : – Poți să faci ca această comunicare să se întâmple mai fluid?
Începuse să tremure din ce în ce mai tare, vorbind rar, cu greutate și părând a-i fi greu efectiv în corp.
SS: – Da…
A : – Aș vrea să te rog să faci ajustări, ca această comunicare să se întâmple mai armonios pentru toate structurile ei.
SS: – OK.
A : – Să reduci un pic intensitatea.
SS: – Ea eliberează aceste forme extraterestre de energie. Care sunt de foarte mare intensitate pentru corpul ei uman, care nu este potrivit pentru cine este ea de fapt. Această manifestare… care este corpul ei… ea nu este ea. Ea este doar o fărâmă din ființa ei, care este mult mai puternică și care este în mulți alți oameni. Ea este doar o fărâmă din acești toți oameni, care completează întregul acestei ființe din Univers, care are o misiune foarte clară de a trece mai departe. Iar eu sunt doar un splinter, în viața aceasta, din această misiune din întruparea acestei ființe extraterestre.
Citisem și în cărțile lui Dolores despre conștiințe colective. Și eu m-am văzut în altă viață extraterestră ca o ființă/conștiință colectivă, manifestată concomitent în particule mici și multe. Cumva înțelegeam acest concept, dar nu l-am mai întâlnit la clienții mei. Încerc să vă fac un rezumat mic să puteți urmări mai bine.
O conștiință colectivă (cum e și Abraham/Hicks – o găsiți pe YouTube) are o cantitate mare de lumină/energie și este, de fapt, pentru cum e Pământul, FOARTE EVOLUATĂ. Din acest motiv are posibilitatea (pentru că nu toate sufletele o au – sufletele începătoare nu au această posibilitate) de a experimenta concomitent prin mai multe trupuri sau forme de conștiință, întrupate într-un corp fizic, în corp de lumină sau fără corp, în lumi fizice sau subtile, în multiple universuri.
Motivul este că astfel obține și mai multă cunoaștere în timp mai scurt SAU poate influența MAI MULT în mai multe locuri de-odată. Pentru conștiința colectivă nu există timp – ea este continuă, infinită, veșnică, experimentează continuu. Pentru formele mai mici de manifestare există un timp definit, de obicei foarte scurt, de existență. Diversele forme fizice de manifestarea coexistă în același timp sau se suprapun (ca existență în timp) doar pe anumite segmente.
Misiunea unui splinter
A : – Și acest splinter… cum își poate îndeplini misiunea în viața prezentă? Ce are de făcut?
SS: – Ea trebuie să iubească, să se întoarcă la forma ei umană. Să uite de forma extraterestră.
A : – Adică, să îmbrățișeze forma umană?
SS: – Da, da… ea păstrează memoria ființei extraterestre, deși a avut multe vieți umane aici. Ea nu mai este ființa extraterestră, dar îtr-un fel se identifică cu ea. Este alien în corpul ei. Nu poate să se adapteze pe Pământ.
A : – Cu toate că a avut deja multe vieți omenești.
SS: – Deși… trebuia să fie om. A venit să experimenteze iubirea ca informație pentru misiunea extraterestră. Ceva din extraterestru este în ea încă, ca energie fluidă, albastră transparentă.
A : – Și zici că anumite părți din energia asta albastră extraterestră nu-i mai sunt necesare? Sau din amprenta acestui extraterestru din care face parte?
SS: – Ea este necesară într-un proiect. Ea este ca un experiment. Doar ea ca ființă trebuie să experimenteze iubirea. Ea trebuie să învețe să se detașeze de cine este dincolo.
A : – Să intre mai mult în personajul de aici?
SS: – Da, pentru că mai are aici de trăit și revenit.
A : – Mai are și de revenit?
SS: – Da.
Alte implanturi extraterestre și efecte asupra corpului
A : – OK. Mai sunt și alte implanturi în corpul ei?
SS: – Ea este implantată în toate chakrele…
A : – Ce anume este implantată în toate chakrele?
SS: – Ea, ființa extraterestră.
A : – Și… e bine să fie așa?
SS: – Este OK ce a rămas, dar ea este și afectată. Ea nu reușește să fie pământeană.
A : – Consideri că e necesar să faci vreun fel de ajustări în chakrele ei, în privința acestei energii extraterestre pe care o conține?
SS: – Nu.
A : – Și alte lucruri care nu sunt așa cum ar trebui în corpul ei, mai sunt?
SS: – Nu.
A : – Aș vrea să te mai uiți… rog Sinele Superior… te rog să te mai uiți dacă sunt entități atașate de corpurile ei. Vrei să faci asta acum?
Am făcut această solicitare pentru a elimina posibilele alte interferențe.
SS: – Ea pare liberă.
A : – OK. Consideri că mai sunt necesare alte curățări?
SS: – Nu.
A : – OK, mulțumesc. Aș vrea să te întreb ce se întâmplă cu chakra ei a doua. De ce are fibromul? Care este cauza fibromului?
SS: – Neintegrare, alienare…
A : – Poți să intervii în vreun fel ca acest fibrom să se retragă, să se resoarbă?
SS: – OK.
A : – Te apuci să faci asta? Dacă vrei, în timp ce faci, să spui și cum procedezi?
SS: – O sucție.
A : – Cum reacționează corpul când faci asta?
SS: – Bine.
A : – Consideri că e necesar să intervii în vreun fel pentru ca ea să se poată integra mai ușor?
SS: – Ea știe cine este acum, va găsi pacea.
A : – E pregătită să accepte?
SS: – Ea va trebui să accepte.
A : – Acum știe de ce a venit, cine e… De ce unele lucruri au fost mai grele, care e scopul ei..
SS: – Da.
A : – Mai consideri că ai putea să îi spui ceva care să o ajute, să se accepte mai mult?
SS: – Ea trebuie să se iubească. Ea nu se iubește pentru că nu este umană. Ea este diferită de toți oamenii pe care îi cunoaște. Pentru că ea nu este umană, trebuie să accepte că nu este.
A : – Să se iubească așa cum e, un „splinter” dintr-o energie extraterestră venită să învețe despre iubire.
SS: – Da.
A : – Și ca energia creativității să se exprime liber în viața ei, este nevoie să faci ceva?
SS: – Ea are tot ce trebuie în ea. Trebuie să își ea voie să vadă aceste culori infinite din Univers și din lumea ei. Să își permită dincolo de lumea asta, amintirile din lumea cealaltă.
A : – Până acum nu și-a permis?
SS: – Nu.
A : – De ce?
SS: – Ea nu știa cine este.
A : – Încerca să fie om cu orice preț, negând cine e ea cu adevărat.
SS: – Da, nu a știut că nu este umană.
A : – Dar chisturile mamare de ce au apărut?
SS: – Ea nu este mamă. Ea nu vrea să fie mamă. Ea nu este mamă. Ea nu acceptă să fie mamă. Ea a fost maltratată de mama ei, și nu își dă voie să fie mamă. Ea nu a știut să fie mamă, pentru că nu a avut o mamă.
A : – Ea vrea să știe ce metode de vindecare sunt potrivite pentru corpul ei fizic. Când simte că are nevoie să își echilibreze, să își vindece corpul fizic, ce metode sunt potrivite pentru ea? Mai ales acum când înțelegem că este un corp în care este venită o energie extraterestră.
SS: – Ea are în interior Lumina fluidă albastră care o vindecă. Este Lumină superioară vindecătoare de care aparține. Trebuie doar să îi dea voie să o vindece și să credă în ea.
A : – Să accepte că e parte din energia ei extraterestră
SS: – Da, Lumina…
Un extraterestrul care refuză împământarea
A : – Am să te rog să verifici împământarea acestor energii în corpul ei și împământarea corpului ei pe acest Corp, această planetă.
SS: – Nu are împământare pe această planetă. Ea nu este împământată.
A : – Te rog să faci acum împământarea ei.
SS: – Nu, nu vreau… (plânge și țipă puternic)
A început să țipe de parcă cineva vroia să o omoare când am cerut împământarea pentru ea. Nu înțelegeam această reacție, pentru că în alte cazuri de extratereștri întrupați ca oameni, corectarea împământării a fost foarte bine primită și i-a ajutat mult. Țipa fără oprire și nu știam care e cauza de fapt.
A : – Respiră, respiră…
SS: – Nu vreau să fiu aici! Nu, nu! (țipă hotărât)
A : – Atunci nu facem, respiră…
SS: – Eu nu vreau să fiu pe Pământ! (își schimbă vocea și devine serioasă) Nu!
A : – Respiră, respiră… nu te obligă nimeni! Tu ai vrut să vii, ca să fie parte din evoluția ta. Respiră, încet. Respiră…
SS: – Nu, nu. Eu nu sunt de aici. Eu nu vreau să fiu aici.
A : – Nu, nu ești. Ți-ai adus aminte acum de ce ai venit. De ce zici „nu”?
SS: – Nu, Pământul nu este parte din mine. Nu vreau, nu. Eu vreau să mă înalț. Nu vreau să fiu aici.
A : – De ce nu vrei?
SS: – Nu știu. Eu, eu…
Negociem acceptarea împământării
A : – Bun, nu te împământează nimeni cu forța. Rog Sinele tău Superior să nu te împământeze. Totuși, ești în acest corp. Înțelegi că ești în acest corp? Ești o energie extraterestră care acum ești în acest corp fizic, pe Pământ. Îți dai seama că ești într-un corp fizic umanoid, pe Pământ. Ești deja aici. Ai mai fost aici de câteva ori. Înțelegi?
SS: – Da, eu trebuie să fiu aici…
A : – Înțelegi?
SS: – Da, eu accept că sunt aici. Eu accept să mă împământez acum.
A : – Înțelegi că ți-ar fi mai ușor să îți îndeplinești misiunea?
SS: – Da, eu trebuie să mă împământez…
A : – Îți accepți acest corp?
SS: – Un implant… un implant nu mă lasă să mă împământez.
A : – Bun, OK. Nu-i nicio problemă. Putem cere ajutor cu acest implant. Respiră, calmează-te, liniștește-te… Liniștește-te… Respiră profund. Până număr la 4, inspiri. 1… (nu reușește să inspire profund) Trebuie să inspiri până număr la 4!
SS: – OK, eu sunt aici…
A : – 1… 2… 3… 4! Expiri până la patru. 1… 2… 3… 4… Ești aici în acest corp fizic.
SS: – Așa, sunt aici…
A : – Ai mai fost… ai mai fost aici. Nu e prima oară.
SS: – Am mai fost… da…
A : – Nu e prima oară. Ești doar o părticică mică aici.
SS: – Așa este.
A : – Restul este în altă parte, acolo e misiunea ta importantă.
SS: – Așa este.
A : – Aici e doar o parte mică. Și te poți descurca, te-ai mai descurcat.
SS: – Așa este…
A : – Înțelegi că ai venit să înveți lucruri care te ajută la misiunea ta principală.
SS: – Eu în celelalte vieți nu am avut această energie, eu am extras informația din celelalte vieți. Eu în această viață am venit cu o misiune și…
A : – Înțelegi acum, da?
SS: – Da.
A : – Bun. Cerem Sinelui Superior să se uite la implantul care împiedică împământarea. Rog Sinele Superior să se uite la implantul care împiedică împământarea. Dar te rog să îi dai voie să se uite, da?
SS: – Da, da…
A : – Înțelegi că te ajută?
SS: – Da.
A : – Bun. Întreb Sinele Superior ce se întâmplă cu implantul care împiedică împământarea? Unde e?
SS: – Este pe chakra 1, triunghiul de foc.
A : – Bun. Poți să intervii să scoți acest implant? Dar te rog să o faci într-un mod liniștit, și cât se poate de armonios. Te rog să ții cont că suntem într-un spațiu cu alți oameni aproape. (Eram într-un apartament închiriat, într-un bloc de apartamente. Speram să nu vină cineva să ne sune la ușă și să ne întrerupă. Țipetele se opriseră, dar încă respira sacadat, corpul mai vibra din când în când, și nu știam cum va reacționa la următoarea intervenție.) Rog toate Ființele de Lumină din echipa Laurei să ajute acest proces, ca acest implant să fie scos lin și cu blândețe, ținând cont că suntem cu alți oameni aproape. A ieșit?
SS: – Da.
A : – Întreb Sinele Superior, a ieșit tot ce împiedica împământarea?
SS: – Da.
A : – Mai este ceva ce împiedică împământarea?
SS: – Nu.
A : – Bun. Întreb energia extraterestră… Știi că ești aici în corpul fizic. Îl accepți?
SS: – Îl accept.
A : – Accepți suportul Sinelui Superior să te ajute să te împământezi?
SS: – Da.
A : – Accepți conectarea cu Mama Pământ?
SS: – Accept.
A : – Bun. Aș vrea înainte de asta, înainte de împământare, să te conectezi cu inima Mamei Pământ. Încă nu te împământezi, doar încearcă să simți inima Mamei Pământ și energia ei.
SS: – OK.
A : – Inima Mamei Pământ e pură și e doar iubire.
SS: – OK.
A : – Simte energia ei…
SS: – Da…
A : – Încă nu te împământezi. Doar o simți. Te împrietenești cu ea.
SS: – Da..
A : – Din inima ta, te conectezi cu inima Mamei Pământ.
SS: – Da.
A : – Ai învățat deja despre iubire multe lucruri, ce simți când te conectezi cu inima Mamei Pământ?
SS: – Iubire…
A : – Simți că Mama Pământ te primește?
SS: – Daaa…
A : – Cum simți?
SS: – Învăluire, ca… OK…
A : – Te simți în siguranță să te conectezi cu Mama Pământ, să te împământezi?
SS: – Da…
A : – Simți că ea te primește și te susține?
SS: – Da…
A : – Accepți să te conectezi cu ea, prin împământare?
SS: – Eu mă conectez cu Pământul…
A : – OK. Atunci din chakra întâi, lasă să coboare prin picioare și tălpi, prin chakrele tălpilor, cordoanele de împământare. Și du-le adânc, până în inima Mamei Pământ. Prin toate straturile, în toate structurile ei subtile.
SS: – OK.
A : – Și prin aceste cordoane, din tălpi, lasă energia Mamei Pământ să urce. E caldă și plăcută, ca o miere caldă.
SS: – Eu sunt rece, eu sunt albastră. Eu nu mă potrivesc aici.
A : – Dar pentru corpul tău fizic, care-i făcut din pământ…
SS: – Eu voi încerca să fiu aici pământeană, spre binele ei, dar eu nu sunt de aici.
A : – Este în regulă. Mai sunt și alții care nu sunt de aici, nu ești singura. Nu ești singura și, și ei încearcă să se descurce, da? Corpul tău fizic de aici este făcut din energia Mamei Pământ. El are nevoie de susținerea Mamei Pământ.
SS: – Așa este…
A : – Aici nu ești în corpul extraterestru. Corpul acesta este din pământul Mamei Pământ.
SS: – OK…
A : – Pentru corp poți să o faci, chiar dacă tu nu ești de aici.
SS: – OK…
A : – Primești energia susținătoare?
SS: – OK, o primesc…
A : – Ai văzut că e o energie blândă, care te acceptă și te iubește chiar dacă nu ești de aici.
SS: – Da…
A : – Știu că îți este greu. Știu că îți este un loc foarte diferit de locul în care vii. Știu că este o provocare pentru tine.
SS: – Eu accept…
A : – Simți cum energia urcă în corp? Până unde a ajuns? A urcat peste tot?
SS: – Îhî…
A :- Bun. Împrietenește-te cu ea. Las-o să te încarce, să te energizeze. Și, chiar dacă până acum nu ai acceptat acest corp, și această lume, fiindcă acum ai înțeles deja lucruri multe, aș vrea, când te simți tu pregătită, să cobori cu energia ta toată în acest corp. Atât cât încape, la momentul de față.
SS: – Îhî…
A : – E de înțeles că poate nu încape toată, dar atât cât este posibil să încapă, adu-o încoace.
SS: – OK…
A : – Du-te în Lumină, și acolo unește toate aceste energii: energia Mamei Pământ, energia corpului fizic cu care ai venit pe lumea aceasta, și energia ta albastră cu care vii de-acolo de unde vii tu. Ai o energie albastră, fluidă… fii ca apa, umple un pocal. Pocalul este corpul tău fizic, umple-l pe tot și lasă energia ta să se amestece cu energia Pământului. Ca atunci când se dizolvă zahărul sau sarea în apă, și devin un singur lichid.
SS: – Eu simt că îmi pierd puterile mele, extraterestre, când mă conectez cu Pământul. Simt că pierd ceva din identitatea mea.
A : – Dar în felul acesta poți să înveți ceva despre lumea în care ai venit.
SS: – Eu nu-mi doream asta. Să mă conectez cu Pământul. Îmi doream doar să îmi fac misiunea și să plec.
A : – Păi și poți să îți faci cu adevărat misiunea dacă nu ești în corp, și nu accepți corpul și Pământul?
SS: – Eu nu vroiam să devin pământeană.
A : – Dar înțelegi acum, ți-a explicat Sinele tău că deja ești mai mult pământeană decât extraterestră…
SS: – Eu încă nu accept. Eu sunt cine sunt…
A : – Ia-ți un timp să te acomodezi cu informația aceasta.
SS: – Eu sunt o ființă albastră…
A : – Oricum, doar o părticică mică ești aici, cea mai mare parte nu-i aici, ci în locul din care vii. Doar o mică parte ești, ca un fel de cercetaș.
SS: – OK…
A : – E ca și cum tu ai fi într-un alt loc și doar ai băgat o mână în apă. Și tu ești doar această mână care stă în apă.
SS: – OK… voi accepta…
A : – Ești în continuare conectat cu…
SS: – Spre binele ei.
A : – Partea aceea mare care-i acolo de unde vii tu învață multe pentru evoluția ei, pentru misiunea pe care o are acolo prin faptul că tu stai aici, îmbibată în acest mediu. Faptul că tu ești ca o mână în apă, și simți că e ud, și simți temperatura apei, nu îți schimbă ție natura ta adevărată. Tu doar te uiți… în momentul acesta doar protestezi pentru că te uzi. Restul corpului din care faci parte învață despre apă cât tu stai înmuiat aici. Dacă tot încerci să te scozi din apă, nu va învăța ce are de învățat partea aceea mare, care e dincolo. Te-ai liniștit acum, cu ideea asta?
SS: – Mai am un piiiic… Eu voi accepta.
Chemăm ajutoarele
A : – Aș vrea din echipa ta de susținere, din echipa de susținere a Laurei, să iasă în față cineva care o poate ajuta în misiunea ei. Acest „splinter” care este aici pe Pământ, cu cine poate colabora ca să se descurce mai bine? Să poată face față acestei situații… că este pe Pământ, într-un corp omenesc? Rog să iasă în față cineva din echipa de susținere a acestui „splinter” care este Laura. E cineva care vrea să vorbească cu noi?
SS: – Ei îmi dau iubire…
A : – Ei îți dau iubire?
SS: – Și Lumină…
A : – Poți să îi vezi?
SS: – Ei sunt patru sau cinci ființe de Lumină. Ei îmi spun că totul este bine. Ei mă leagănă și mă liniștesc în Iubirea și Lumina lor. Ei îmi spun să privesc viața cu încredere și siguranță, și iubirea va rezolva totul. Să îmi dau voie să mă iubesc, așa străină cum sunt eu cu forma asta non-umanoidă. Că sunt cine nu credeam că sunt. Că sunt de o putere superioară. Că pot să fac tot ce…
A : – Cum te poți conecta cu ei, când ai nevoie?
SS: – Eu trebuie doar să le întind mâna. Să îi iau de mână. Ei îmi dau prin mână…
A : – Îți dau prin mână ceva?
A : – Ce îți dau?
SS: – Nu știu…
A : – Dar cum simți ce îți dau ei?
SS: – De câte ori am nevoie, să întind mâna și să îi iau de mână. Și să le simt apropierea, că ei sunt cu mine. Lumina mea se aprinde când îi iau de mână.
A : – Ei sunt de acolo de unde vii și tu?
SS: – Nu… ei sunt ființe universale de Lumină.
A : – Dar sunt aici să te ajute când ai nevoie?
SS: – Ei sunt, sunt să mă ajute…
A : – Te liniștește să știi asta?
SS: – Eu știam, eu știam că ei sunt cu mine. E bine să îi văđ. Ei sunt niște ființe luminoase care se uită la mine.
A : – Le mulțumesc acestor ființe universale de Lumină că au venit și s-au arătat, să știe Laura că sunt cu ea și cum să îi caute, și cum să îi simtă. Mulțumesc că s-au arătat, pentru că ea știa că sunt. Și aș vrea să întreb acum și Sinele Superior dacă mai are vreun mesaj de final să îi transmită Laurei.
SS: – Ai iubirea în tine, nu ai nevoie de nimic.
A : – Mulțumec mult Sinelui superior pentru tot ajutorul și informațiile. Și aș vrea să întreb și acest „splinter” de ființă extraterestră dacă e ceva ce ai vrea să spui înainte de a închide discuția de azi.
SS: – Eu sunt foarte puternică și tu trebuie să crezi în puterea mea. Ești o ființă. Ești superioară, diferită dar superioară. Tu ai totul.
A : – În regulă. Îți mulțumesc că ne-ai oferit răspunsurile acestea, și că ai acceptat până la urmă acest corp si conectarea cu Pământul, și viața aceasta. Te rog să lucrezi împreună cu corpul și cu ce se află în lumea aceasta, pentru că astfel și tu înveți și ajuți și corpul să își facă treaba. Ajuți întreaga lume cu energia ta superioară. Mulțumesc încă o dată. Și acum o să rog Sinele Superior să se retragă acolo unde-i este locul, cu multă iubire pentru ajutorul și informațiile pe care i le-a oferit Laurei astăzi. Și rog entitățile din celelalte vieți cu care am discutat să se retragă. Toate entitățile din celelalte spații, timpuri, să se retragă acolo unde le este locul, cu multă iubire și mulțumiri pentru informațiile pe care ni le-au oferit.
Concluzii
Împământarea, acceptarea corpului omenesc și a existenței pe această planetă, când ai venit ca extraterestru să înveți, să experimentezi și să contribui aici, sunt foarte importante pentru adaptarea la mediu. Lipsa împământării afectează posibilitatea de a manifesta lucrurile materiale de care avem nevoie pentru supraviețuirea în corp, ne scade vitalitatea, ne face aiuriți/aerieni, împrăștiați și cu o minte neclară, cu dificultăți de concentrare, de memorare, de focalizare.
Respingerea existenței ca om este un factor foarte important când vine vorba de îndeplinirea misiunii pentru care am venit. Când suntem în respingere pur și simplu nu participăm și nu ne îndeplinim misiunea. Iar numai acest fapt va garanta că ne vom întoarce – cu toate că poate am dori să nu mai revenim niciodată.
Dacă tu, care citești aceste rânduri simți la fel, înțelege că nu ești singura. Poți să rogi Sinele tău Superior și echipa ta de susținere (avem cu toții așa ceva) să îți verifice împământarea și să te ajute să te împământezi mai bine. Să te ajute să îți accepți viața, misiunea și existența Aici. După acceptare vine mai multă claritate și ușurință.
Poți folosi chiar o mantră pe care să o repeți (în gând sau cu voce tare) și să spui ceva de genul – Îmi accept corpul. Îmi accept Misiunea. Îmi accept viața, în acest corp, pe acest Pământ, aici și acum. Și vezi ce simți în corp după ce repeți asta de mai multe ori. Dacă ce simți e bucurie, relaxare, deschidere, totul e în regulă. Continuă-ți viața mai departe. Dacă simți rezistență, frustrare, îți vine să plângi, te apucă furia, te înțeapă ceva pe undeva prin corp… înseamnă că mai ai de lucrat la acest subiect.
Dacă după ce faci exerciții de împământare situația nu se îmbunătățește și ai nevoie de mai mult ajutor, poți să îmi scrii pentru a programa o sesiune de hipnoză cuantică QHHT. Experiența aceasta despre care am scris a fost un pic cu adrenalină, dar în majoritatea cazurilor e un parcurs mult mai liniștit și blând. Totul vine mai ușor când e mai multă deschidere și acceptare.
Pentru a programa o sesiune îmi poți scrie aici.