FOCUS PE CORP
Eliberează-ți corpul de stress, tensiune și traumă
prin exerciții somatice și tremur – procesul TRE.
Ce este TRE?
TRE – Trauma & Tension Release Exercises – este un proces de eliberare somatică. El a fost creat de David Bercelli, ca urmare a experiențelor sale în țări aflate în război.
S-a descoperit faptul că toate mamiferele au presetat în corp un mecanism de eliberare a tensiunii, stresului, traumei din corp, prin tremur. Mamiferele tremură imediat ce au scăpat de pericol, organismul lor se echilibrează imediat, ceea ce le permite să se întoarcă liniștite la ce făceau înainte.
Oamenii au învățat să își inhibe tremurul natural al corpului, mai ales din faptul că judecăm tremurul ca pe un semn de slăbiciune. Dar și pentru că tremuratul îi neliniștește pe cei din jur, atrage judecată din partea lor, ne face să ne simțim vulnerabili, și este considerat inadecvat social. Ne-am privat de un mecanism automat de reechilibrare
Procesul TRE folosește câteva exerciții fizice simple, care au scopul să reamintească organismului mecanismul de tremur. După ce tremurul se activează, el începe să circule prin corp și să elibereze din tensiunea stocată în el (mai recentă sau mai veche).
Dacă apar situații în care tremurul se blochează sau pare să ruleze în buclă, vom interveni pentru a asista organismul să se deblocheze, iar energia să circule ușor prin întreg corpul.
CU CE TE-AR PUTEA AJUTA PROGRAMUL?
Aceasta nu este o terapie vorbită – nu lucrăm cu mintea și nu intrăm în povești despre trecut sau să analizăm viața ta.
Focusul acestei terapii este pe corp. Din acest motiv, dacă ai încercat terapii vorbite, dar nu ai simțit că ai reușit să obții beneficiile dorite, acest tip de abordare poate fi mai potrivit.
Unele dintre efectele observate în urma sesiunilor de TRE:
– dispariția unor dureri din corp (mai ales cele fără explicație medicală)
– mai multă energie, claritate mentală, liniște interioară, calm
– mai multă detașare în situații tensionate, conflictuale și un mai bun control al stărilor interioare
– dispariția insomniei, reducerea stresului, anxietății, grijilor mentale
– decontracturarea mușchilor
– mai mult curaj de a fi tu însăți, mai multă autenticitate, mai bune abilități de exprimare de sine și de comunicare
– îmbunătățirea libidoului și a capacității de a simți plăcere sexuală, sau pur si simplu, poftă de viață.
CONTEXT
Mă aflu într-un program de formare ca și trainer de TRE de peste 1 an de zile. După îndelungată aplicare pe mine, schimb de sesiuni cu colegele, practica inițială cu prietenii și studiile de caz individuale cu persoane necunoscute, a sosit momentul pentru a parcurge studiul de caz final, cu un grup.
STUDIULUI DE CAZ DE GRUP se desfășoară pe parcursul a 6 ședințe, organizate câte una pe săptămână, în fiecare joi, între 9 ianuarie și 13 februarie 2025, seara, între 19:00 – 20:30.
(9, 16, 23, 30 ianuarie, 6 & 13 februarie 2025)
Grupul va fi compus din 4 persoane.
În cadrul acestor întâlniri vă voi ghida prin procesul de eliberare a stresului și tensiunii din corp prin metoda TRE. Vom urmări felul în care corpul vostru își (re)amintește mecanismul natural de tremur, prin care toate mamiferele știu instinctiv să se elibereze de stres. Vă voi asista și ghida în acest proces, pentru a vă simți în siguranță în timp ce organismul vostru face ajustările pentru a reveni la o stare de echilibru. Vom urmări, de la o sesiune la alta, progresul și rezultatele obținute.
CE ÎNSEAMNĂ CĂ SUNT ÎN FORMARE?
Pentru tine înseamnă în principal 2 lucruri:
1. NU TE COSTĂ să participi, cu excepția unei contribuții de 50 lei/ședință pentru sala închiriată (cu dotările necesare).
2. VEI FI FILMATĂ. Ședința a 2-a și a 4-a vor fi filmate de la punct fix, pentru ca formatorul care mă supervizează să observe evoluția mea ca trainer. Aceste filmări nu vor fi făcute publice.
ANGAJAMENTUL MEU
Din 2010 sunt dedicată să ajut oamenii să se elibereze de blocaje și să își descătușeze potențialul uman prin terapiile energetice și hipnoza cuantică. În acest an am aprofundat această experiență prin intermediul sesiunilor de TRE individuale și mai mult lucru cu mine însămi.
Cu bună-credință și admirație pentru organismul uman, voi pune în aplicare cunoștințele dobândite, pentru a te ghida prin această experiență fizică, somatică, de eliberare de vechi tensiuni și traume. Pentru ca tu să te deschizi mai mult Vieții și să fii mai confortabilă și prezentă în corpul tău.
ANGAJAMENTUL TĂU
Pentru a beneficia de acest program gratuit, am nevoie, din partea ta, de angajamentul că vei participa la TOATE cele 6 (șase) sesiuni.
Este important, pentru ca tu să beneficiezi la maxim de acest program, să fii un participant implicat, oferind feebback cu privire la ce ai observat în corp în timpul sesiunii, dar și de la o sesiune la alta. Aceste informații sunt utile pentru a adapta eventualele intervenții la nevoile tale și pentru a monitoriza eficiența lor și progresul, până la final.
ce să îți aduci cu tine
Am să te rog să îți aduci o ținută lejeră pentru această activitate. Pantaloni comozi, șosete, o bluză sau mai multe straturi, care să te acopere bine. E important să îți fie cald și să te poți mișca ușor.
Îți mai poți aduce o sticluță de apă, pe care să o ții în preajmă.

Adriana
0731 88 50 67
contact@qhhtromania.ro
9, 16, 23, 30 ianuarie 2025 si
6, 13 februarie 2025